"prinde-l pe asta daca poti", mi-a spus iarna. jocul de frisbee este un joc total observabil, stocastic, continuu si discutabil adversarial. alergatul dupa disc imi imbunatateste ritmul respirator si fluxul gandurilor. imi ordoneaza miscarile si cuvintele. imi elibereaza gandurile si emotiile. dar cand prind discul, un proces inexplicabil dar aparent reversibil face ca toate gandurile, emotiile, cuvintele, miscarile, gandurile si ritmul respirator sa revina la starea initiala. de regula peretii si oamenii cu care joc frisbee imi raspund deopotriva cu aceeasi moneda pusa in circulatie acum un an, deja devalorizata. urasc peretii si asta nu e ceva nou. oamenii... dar acum e diferit. joc frisbee cu iarna, fara manusi si fara masti. fara frica am aruncat discul inapoi, si pe lungul drum probabilistic intre numarul infinit de stari, discul a inghetat. starea reversibila a inghetat.
mi-au inghetat si mie mainile si nasul si sufletul atat cat trebuie. afara e aer rece de iarna si in sfarsit, dupa foarte mult timp, pot respira!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu