de un visiniu transparent

era o bomboana in care se reflecta soarele. si luna. si daca te uitai prin ea, nu puteai sa nu zambesti la tara minunilor ce o infatisa. bomboana e visinie si alice are uniforma rosie. dar ce se vede dincolo de oglinda?

>

[am simtit nevoia sa fug, si am fugit.] eram acolo, iar marea nu imi spunea nimic. [am fugit din nou.] stateam fata in fata, si ea tacea. [sa fug iar?] crezi ca e vorba de mister? asa am zis si eu initial, si am incercat apele adanci. si nimic.

chiar nimic? ce poti invata de la un urias asa batran, ca nu are varsta? care e cheia care ii face pe nemuritori atat de asemanatori muritorilor? nu stiu daca e doar o alta formulare a aceleiasi intrebari, si poate ca nici nu conteaza.

cata rabdare are marea.. si eu nu stiam. dar marea, ce asteapta?
nici macar eu nu stiu ce astept.

contra

astazi, fara niciun motiv deosebit, am fost contra. contra superficialitatii, contra autosuficientei, contra parerilor aruncate in vant si vorbelor spuse la intamplare, raspunzandu-le tuturor acestora cu ironie si sarcasm. si cu nepasare fata de lumea mica impanzita de asa ceva. nu-ti sterge ochelarii, e adevarat, chiar aici si chiar acum.

contra ta.