te-ai intrebat cine esti?

ma uit in oglinda constientizand (lucru pe care copiii sub un an jumatate nu il pot face) ca reflexia respectiva sunt de fapt eu. reflexia ma priveste cu un aer intrebator si incerc sa ma detasez. privesc scena la persoana a treia: "suntem ceea ce suntem". persoana intai e insa mai rezervata: ii e teama sa nu vada intr-o zi, in oglinda, un strain.
experintele repetate, avute zi de zi ne schimba, la fel ca un drum nou prin zapada abia cazuta, batatorit iar si iar. vezi un rid nou "oare m-am incruntat mai mult? cum ma vad ceilalti, incruntat mereu?". ochii tai mai sunt la fel de calzi ca inainte sau preiei din "rautatea lumii"? sau te cufunzi in mp3-uri si ai acea privire pierduta...

stii ca esti raspunzator pentru ce devii!

deci cine esti?

asa, din senin

intr-o noapte cu luna

cum era? aa, da, am mers grabita prin ploaie, am purtat o discutie filozofica despre cat de benefic este ceaiul negru pt sanatate si daca ar trebui sa ma las, a carei concluzie nu mi-o mai amintesc... si apoi am fugit, ca ploua cu galeata

ai grija, nu te uita la ielele care joaca in bataia lunii! daca te vede vreuna...

atitudinea corecta

mi-am cumparat o rama

ca sa nu uit nimic, sa nu modific nimic si sa nu regret nimic.
acum, cand nu mai e nimic, am pe biroul meu o rama.

acordul fin

eu vs ceailalti, cautand mereu sa rezonam, re-acordandu-ne reactiile incet incet si putin cate putin, pana cand reusim, obosim sau se striga timeout.

simplu