copacul din fata statiei

loorain, cu ceva precautie pentru ca obiceiul meu de a intarzia e incompatibil cu precizia elvetiana si intervalul de 30 de min la care se succed autobuzele din linia mea favorita. eu si statia. si un refugiu cu geamuri dreptunghiulare, si marcajele cu linii drepte, si masinile mergand drept. si privirea mea drept inainte.

frunzisul bogat si verdele optimist nu ar fi tradat trunchiul incovoiat. si nici nevoia de odinioara a copacului de spatiu. dar asta a fost demult... acum langa el nu mai era nimeni. si nimic. pe ce iti reglezi focus-ul? uneori simti ca te sufoci si trebuie sa tragi aer adanc in piept. trebuie sa te distantezi ca sa vezi mai bine.

mi-a venit autobuzul.

tentatia imunitatii

interesant cum, din cand in cand, situatiile se repeta si doar timpul scurs te poate face sa le schimbi finalitatea. da, uneori chiar ai senzatia ca esti predispus nu doar la o repetitie a conjuncturii, ci si la o repetitie a reactiilor. e greu de determinat ce anume determina aceasta predispozitie, si aici poate ca nu sunt de ajuns criteriile personale. de ce e greu sa aplicam ceea ce am invatat?

e de inteles de ce, acum, nimic nu ma tenteaza mai mult decat o portie mare de imunitate.

migratia ireversebila a ideilor bune

intr-un sistem cu o singura coordonata, spatiul, migratia se poate realiza pe verticala sau pe orizonala. dar pentru un impatimit al calculului limitelor cu unicul scop de a arata ca nu exista, s-a introdus si coordonata timp, care pare sa modifice traiectoria sub un unchi oarecare.

e interesant cum ideile mele bune se nasc in viitor si aluneca usor, usor, pana isi gasesc echilibrul gravitand in jurul trecutului. mai mult sau mai putin formal, ele sunt limitate. mi-e frica sa stric acest echilibru: ideile fara limita se pierd in spatiu si e pacat de ele.

mi-as dori sa mutam perspectiva undeva in prezent, care sa adune ideile bune de acum inainte. e la fel de rezonabil ca planeta celor doi sori a lui horia arama si stii si tu ca nu e frumos sa fii egoist.

nu mi-a lipsit niciodata momentul de nebunie cand decizi sa sari de pe dig, si totusi acum, de ce ma tem?

cand fluturii schimba tura

mare moment mare.. poate de panica, poate de neliniste, poate de vulnerabilitate.

fluturii sunt insectele alea dragute, cu aripi mari, colorate, care zboara si zboara si zboara.. uneori suuus, incat cand te uiti dupa ei te bate soarele si trebuie sa strangi ochii sa nu iti lacrimeze.

ei si uneori, cand fluturii obosesc, vin alti fluturi sa le ia locul. ture 12 cu 24. probabilistic vorbind, exista un moment cand nu mai e niciunul.

si tu ii intrebi: de unde veniti? si unde va duceti? si ei zboara, si zboara, si zboara...

intrebare

scriem ca sa ne amintim sau ca sa uitam?

asculti?

Mersi lex!

culoarul secret

uita-te cu atentie pe harta: liniile alea arata pe unde poti sa o iei. printre ele (banuiesti), sunt spatii pe unde nu poti trece cu un echipament normal. sau nu poti trece deloc. pe spatele hartii: diverse.
stii ce lipseste de pe harta? ora.

culoarul secret nu exista. cel putin, nu tot timpul. dar daca te duci pe aleea spre magazin, pe la 20:40, in semi-intruneric, si esti destul de circumspect incat sa te uiti si in drepta, ma-ntelegi ce vreau sa zic. nu oricine poate intra acolo, trebuie sa fie conditii favorabile.
..mi-l aduc aminte. nu e un loc sofisticat, as zice. e intunecos si nematurat. ce e cu totul special e ca nu mai exista dimensiuni. nici materialul. doar lungimi de unda: una.

dar vai, eu mint. culoarul secret nu exista...