cand fluturii schimba tura

mare moment mare.. poate de panica, poate de neliniste, poate de vulnerabilitate.

fluturii sunt insectele alea dragute, cu aripi mari, colorate, care zboara si zboara si zboara.. uneori suuus, incat cand te uiti dupa ei te bate soarele si trebuie sa strangi ochii sa nu iti lacrimeze.

ei si uneori, cand fluturii obosesc, vin alti fluturi sa le ia locul. ture 12 cu 24. probabilistic vorbind, exista un moment cand nu mai e niciunul.

si tu ii intrebi: de unde veniti? si unde va duceti? si ei zboara, si zboara, si zboara...

sa jucam un joc

sper sa nu te deranjeze ca jocul nu are nume.
intr-o dupa-amiaza insorita (cat inca nu e toamna tarziu), nu luam o patura si ne ducem undeva unde iarba e inca verde; ne asezam fata in fata, pe cercul al carui diametru suntem. am sa aduc eu coli de hartie, tu sa-ti aduci doar ceva de scris. pe rand, fiecare va scrie cate un cuvant sau grup de cuvinte, cu sau fara o logica aparte; (zambesc) nu, nu neaparat in continuarea cuvintelor scrise de celalalt, ci oriunde pe foaie, or sa se imbine la un moment dat. (zambesti) e firesc, nu voiam sa ne limitam pe axa timpului la a influenta doar viitorul.

jocul regulilor nu e terminat, ma astept sa precizezi tu protocolul privirilor, si nu gratuit, dar pentru ca dintre noi doi, tie iti reuseste cel mai bine. nu mormai... nah, nu exista joc fara responsabilitati.

zici ca ai prefera malul marii? ai dreptate, se traseaza mai usor cercul in nisip. ah, stii ce-mi place la jocul asta? nu are limita de timp, nici de spatiu, asa cum marea e infinita si mereu aici.. sa iei parasolarul, in caz ca ploua.

stii ce ma gandeam? da-mi foaia si vei afla. dar te rog, incepe tu, eu am fost prima in primavara. asta daca nu te deranjeaza ca nu are nume...

[inspirat dintr-un joc inceput intr-o vineri cu Simona si Sinziana]