arta de a arunca un bumerang

in fiecare dimineata continui si in acelasi timp o iei de la capat. si speri ca seara, cand ai sa stingi veioza si ai sa inchizi ochii, ai sa zambesti multumit ca ai avut o zi buna.

imi amintesc si acum, era dimineata cand am aruncat bumerangul. l-am urmarit in zare pana s-a facut mic mic si cand a disparut, am continuat sa-l aud si cand nu l-am mai auzit, am continuat sa-i simt vibratiile, undele care ajungeau din ce in ce mai rar; m-am temut, la un moment dat, ca a fost ultima unda si ca bumerangul a fost oprit de cineva, sau a inghetat, sau poate s-a ratacit... m-am asezat si am rememorat fiecare incordare de muschi din momentul aruncarii, gandindu-ma ce a fost bine si ce a fost rau, reprosandu-mi cand mie, cand bumerangului eventuala nereusita a aruncarii. sau reprosandu-i vremii ca nu a fost prielnica. am refuzat cu tarie sa cred ca am ratat sau sa ma prefac ca nu am avut niciodata un bumerang si sa-mi cumpar altul.

intr-o noapte cu cer senin si fara luna, bumerangul s-a intors. e din nou la mine.